„Perle în Franconia”

Würzburg – Rothenburg ob der Tauber – Nürnberg

Würzburg, capitala districtului bavarez Unterfranken

Orașul bisericilor, al științei și al vinului

Numele Würzburg are mai multe interpretări. Iată două dintre ele:

În secolul al VII-lea un geograf din Ravenna scria despre un oraș Uburzis, care se citea Wurziburg. Silaba Würz a fost asociată cu mirodeniile. Este plauzibil, căci în podgoriile însorite creșteau și plante aromate. De aceea și numele latinizat de Herbipolis.

Numele poate fi asociat și cu prințul celt Virtus, care a condus cetatea de pe Marienberg înainea imigrației germanice, la cca. 100 î.Hr.

Râul Main împarte Würzburgul în două: partea de pe malul stâng cu fortăreața Marienberg și partea de pe malul drept cu Palatul Rezidențial (patrimoniu cultural UNESCO din 1981).

Cetatea de pe malul stâng e o fortăreață de origine celtică, care dăinuie din anul 1000 î.Hr. Acolo și-au avut la început reședința episcopii care au condus cetatea și episcopia timp de peste 1000 de ani.

Ideea de a transfera reședința principilor episcopi de pe malul stâng pe malul drept al râului Main datează din 1683. Un mic castel a fost construit acolo de către Antonio Petrini, dar nu a fost folosit niciodată.

Construcția Palatului Rezidențial a început în 1720, când Johann Philip Franz von Schönborn a devenit principe episcop de Würzburg. Ca arhitect a fost angajat un tânăr necunoscut pe vremea aceea, Balthasar Neumann. Johann Philip Franz von Schönborn era un pasionat de arhitectură și și-a impus dorințele. Impresionantă este intrarea în palat, unde putea accede o trăsură cu 6 cai, care avea și posibilitatea să întoarcă. Treptele scării monumentale au o înălțime de 11 cm, deci ușor de urcat și coborât. Tavanul deasupra scării este impresionant nu numai prin cei aproape 600 m² de frescă, cât și prin stabilitatea sa. 18 m lățime și 30 m lungime fără nicio coloană de sprijin arată măiestria arhitectului. Se spune că Balthasar Neumann a tras cu tunul în timpul construcției, ca să dovedească stabilitatea cupolei. Tavanul a rezistat și la bombardamentele celui de-al doilea război mondial.

Pictura integrală a cupolei a fost realizată de venețianul Giovanni Battista Tiepolo. În centru, înconjurat de nori este Apollo, zeul luminii și al artei, iar pe cele patru laturi sunt reprezentate cele patru continente: Europa, Asia, America și Africa. Australia pe atunci nu era considerată continent. Lăsăm imaginile să vorbească despre splendoarea acestui palat despre care Napoleon a spus că este cea mai frumoasă casă parohială a Europei.

Reprezentativ pentru Kaisersaal sunt cele două scene în care episcopul de Würzburg după anularea primei căsătorii a împăratului Friedrich I Barbarossa îl recăsătorește în anul 1156 cu Beatrix de Burgundia.

Vis á vis se află o frescă care arată cum episcopului de Würzburg i se conferă titlul de duce, ceea ce îi întărește legitimitatea de principe episcop.

Tema era actuală în secolul al XVIII-lea, când era neobișnuită guvernarea principatelor de către episcopi.

Biserica princiară „Hofkirche”

a fost concepută de arhitectul Balthasar Neumann în perioada de regență a lui lui Philip Carl von Schönborn.

În anul 1724 după moartea principelui episcop, l-a urmat Christoph Franz von Hutten și sub regența acestuia a fost finalizată doar partea nordică a rezidenței.

Lucrările au stagnat până în anul 1729, când Friedrich Carl von Schönborn a fost ales principe episcop.

La 15 septembrie 1743 Hofkirche a fost inaugurată și sfințită cu hramul Sfintei Treimi.

Două picturi ale lui Giovanni Batista Tiepolo sunt expuse în cele două altare laterale: „Căderea îngerilor” (Engelsturz) și „Înălțarea Maicii Domnului“ (Himmelfahrt Mariä). 

La stânga și la dreapta altarului principal se află statuile din marmoră ale sfinților Kilian și Burkard, proiectate și realizate de Johann Wolfgang van der Auwera din marmoră de Carrara.

Grădinile palatului au fost realizate după planurile grădinarului curții Johann Prokop Mayer din 1770. Ele sunt formate din trei părți: una în stil italian, alta după moda franceză și a treia în stil englezesc. În aceste grădini, pe lângă plante, fântâni și bănci au fost expuse multe sculpturi din gresie, executate de sculptorul Johann Peter Wagner. În grădina din spatele palatului se află două sculpturi care reprezintă răpirea Europei de către Zeus și răpirea Persefonei de către Hades, stăpânul infernului. Sub copacii tăiați în formă conică, ca niște umbrele, se află statui și bănci. În continuarea grădinii se găsește oranjeria și grădina de zarzavat. Porțile grădinilor sunt lucrate în fier forjat de către Johann Georg Oegg împreună cu fiul său.

Würzburger Dom – Catedrala Sfântul Kilian, unul dintre protectorii orașului Würzburg

Sfântul Kilian a fost un episcop și călugăr misionar irlandez din secolul al VII-lea (n. cca. 640 – d. 689). Cunoscut drept „Apostolul Franconiei”, a propovăduit creștinismul în sudul Germaniei. Prăznuirea sa are loc în fiecare an pe 8 iulie.

Conform legendei, Gailana, soția ducelui Hertans I, s-a căsătorit după moartea acestuia cu cumnatul ei Gosbert.
Sfântul Kilian a insistat pentru anularea căsătoriei din considerente creștine, ei fiind rude apropiate.

Conform unor legende, în lipsa lui Gosbert, care se botezase creștin, Galiana a condamnat la moarte martirială pe misionarul Kilian împreună cu însoțitorii săi Kolonat și Totnan in anul 689, la 8 iulie.

Alte izvoare afirmă că Gosbert ar fi ordonat omorârea celor trei misionari la 8 iulie 689.

Rămășițele lor pământești au fost îngropate în grajdul de cai al castelului ducal.

Moaștele Sfinților au fost transferate de Burkard, primul episcop al Würzburgului, în biserica Sfintei Marii (Marienkirche) de pe dealul castelului.

În Würzburger Dom, Catedrala Sfântului Kilian, se află în altar o raclă din cristal de stâncă în care sunt păstrate relicve din craniul Sfântului Kilian și a tovarășilor săi, Kolonat și Totnan.

Au fost recunoscuți ca martiri creștini în anul 751 de către Papa Zaharia.

Imagini din Würzburgul de pe malul drept al Mainului

Rothenburg ob der Tauber

Rothenburg ob der Tauber e un orășel fortificat, cu ziduri de apărare intacte și cu căsuțe cu bârne construite în stil tipic medieval și restaurate, care-i dau un farmec pitoresc.

Inițial a fost constuită o cetate pe un pinten de munte în sec. 11 de către ducele de Comburg-Rothenburg. După stingerea dinastiei prin decesul ultimului duce Henrich von Rothenburg în anul 1116, cetatea a intrat în posesia mănăstirii Comburg ce fusese fondată de ei.

Prin împrejurări favorabile, în anul 1142, regele Konrad al lll-lea din dinastia Staufer dobândește acest domeniu. Cetatea trebuia să fie apovizionată, așa că în afara ei s-a format o așezare ce o deservea. Acesta a fost înconjurată cu ziduri de apărare.

Poarta de intrare în cetate

Simbolul din stânga este prima dată atestat în 1269, fiind reptrezentarea stilizată a cetății, care in perioada Stauferilor era condusă de funcționari regali. Din anul 1274 și până la sfârșitul secolului al XIV-lea, prin privilegiul de Libertate Urbană acordat de împăratul Rudolf, Rothenburg ob der Tauber a devenit oraș independent, supus doar împăratului.

Simbolul din dreapta este stema familiei ducale Comburg-Rothenburg, care s-a stins în anul 1116.

Biserica Sfântul Iacob

Dulăpiorul în care se păstrează Sfințeniile liturgice

 Altarul principal, „Altarul celor 12 apostoli”, a fost realizat în anul 1466. Deosebit de impresionantă este reprezentarea lui Isus crucificat înconjurat de patru îngeri. În dreapta Domnului sunt îngerii care simbolizeaă credința și rugăciunea, iar în partea stânga cei care reprezintă îndoiala și deznădejdea. Dedesubtul crucii sunt sculptați șase sfinți: Sf. Elisabeta, Sf. Iacob (patronul acestei biserici), Sf. Fecioară Maria, Sf. Ioan, Sf. Leonhardt și Sf. Anton Eremitul. Pe piedestal este pictat Isus cu cei 12 apostoli. 

Aripile laterale ale altarului triptic sunt pictate cu scene din viața Sf. Fecioare Maria, de la Buna Vestire până la Adormirea Maicii Domnului.

Pe spatele altarului (retable) este reprtezentată viața Sf. Iacob, care conform părintelui Molnar, era rudă cu Domnul Iisus Hristos.

Întrucât pictorul Friedrich Herlin n-a văzut orașul Santiago de Compostela, a pictat, în stânga sus, piața centrală din Rothenburg de atunci.

Între anii 1499 și 1505 renumitul sculptor din Würzburg Tilman Riemenschneider a executat integral Altarul Sfântului Sânge, „Heilig-Blut-Altar”. Este o capodoperă demnă de relicva pe care o adăpostește.

Neobișnuit este că în prim-plan apare Iuda Iscariotul. Maestrul a sculptat întâi pe Iisus înconjurat de cei 11 apostoli și după aceea l-a plasat pe Iuda în fața lor. Trebuie privit cu atenție pentru a-l descoperi pe apostolul Ioan cu capul în poala Mântuitorului. Apostolii privesc mirați, aflând că unul dintre ei îl va trăda pe Învățător. Privirile lor întrebătoare te urmăresc permanent. Faptul că scena se petrece seara este sugerat de prezența privighetoarei în colțul din dreapta sus al panoului central.

Pe aripa din stânga privitorului este sculptată intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, după ce l-a înviat pe Lazăr.

Pe aripa din dreapta este reprezentată scena rugăciunii din Grădina Ghetsimani. Aceeași scenă este reprodusă în grupul statuar din piatră aflat în afara bisericii, în partea stângă a intrării.

La baza altarului se află scena răstignirii pe Golgota, dealul Căpățânii, reprezentat simbolic printr-un craniu.

Capsula din cristal de stâncă în care se află o picătură din Sfântul Sânge este fixată în mijlocul crucifixului.

Această relicvă este în posesia bisericii din Rothenburg din anul 1270. 

La inițiativa Părintelui Vasile MOLNAR și cu sprijinul doamnei Iuliana MOLNAR o parte din excursioniști au intonat în fața altarului Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru” pe muzica lui Ciprian Porumbescu. În încheiere părintele a comentat spre amuzamentul ghidului: „Cred că de la înființarea bisericii nu s-a cântat niciodată Tatăl Nostru în limba română!”

Datorită aspectului medieval al orașului, acesta a servit drept culise pentru mai multe filme, începând din anul 1915 cu filmul mut „Robert und Bertram” realizat de Max Mack. Dintre acestea cel mai renumit este filmul „Chitty Chitty Bang Bang” din anul 1968. Căruțele cu care erau răpiți copiii se află expuse în fața Muzeului Criminalistic Medieval, „Mittelalterliches Kriminalmuseum”. De asemenea, Rothenburg ob der Tauber i-a servit drept model lui Walt Disney pentru satul în care trăia tâmplarul Geppetto, tatăl lui Pinocchio.

Biserica Herrgottskirche din Creglingen

Conform legendei, în anul 1384, în timp ce ara, un țăran a găsit o Hostie nealterată. Acest fapt a fost interpretat ca un semn dumnezeiesc. Pe acel loc a fost construit un altar sub cerul liber. Întrucât acolo s-ar fi produs unele minuni, la 1389 a fost construită o capelă ce servea drept loc de pelerinaj și gropniță pentru nobilii locali.

Altarul este închinat Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Leonhard.

Altarul principal este dedicat Martiriului Domnului noastru Iisus Hristos.

Altarul din dreapta o reprezintă pe Fecioara Maria.

Sf. Cristofor îl trece pe Pruncul Iisus peste râu.

Altarul Mariei, „Marienaltar”, este așezat pe altarul preexistent din piatră ridicat pe locul unde a fost găsită Hostia. El a fost sculptat de către renumitul sculptor Tilman Riemenschneider între 1505 și 1508. Rama altarului este din lemn de pin, iar figurile sunt din lemn de tei fără a fi colorate.

Altarul a fost dedicat glorificării Fecioarei Maria, ca Maică a Domnului și Regină a Cerului. Tema centrală este Adormirea Maicii Domnului și Înălțarea la cer, care se sărbătorește la 15 august.

Pe aripa altarului din stânga privitorului sunt sculptate scenele Bunei Vestiri (jos) și a Întâlnirii cu Sfânta Elisabeta, mama Sf. Ioan Botezătorul (sus).

Pe aripa din dreapta privitorului sunt reprezentate scenele Nașterii Domnului (sus) și a Prezentării lui Iisus la Templu (jos).

Piedestalul altarului conține trei nișe. În cea din dreapta se află și autoportretul lui Tilman Riemenschneider îmbrăcat în haine medievale. 

In fiecare an, la 25 august (15 august după stilul vechi) razele soarelui luminează figura Mariei, dând impresia plastică a ridicării la cer. Este așa-zisul „Miracolul Luminii”, moment magic pentru privitori.

Palatul Weissenstein în Pommersfelden  

Palatul Weissenstein din localitatea Pommersfelden e o capodoperă a stilului baroc francon. El a fost construit între anii 1711-1718 după planurile arhitectul Johann Dientzenhofer din însărcinarea și conform reprezentărilor principelui episcop Lothar Franz von Schönborn. Acesta a avut o carieră politică și religioasă impresionantă. La vârsta de 40 de ani era principe episcop la Bamberg, cât și arhiepiscop și principe elector de Mainz. Reședințele sale de la Bamberg și Mainz erau legate de funcția pe care o exercita. După moartea sa nu puteau fi moștenite.

Principele episcop Lothar Franz von Schönborn moștenise un castel în imediata apropiere a satului Pommersfelden, care pentru el nu era suficient de reprezentativ. În schimb poziția acestuia, pe un deal deasupra văii Ebrach, era încântătoare și se putea ajunge cu trăsura în trei ore la Bamberg. A hotărât înlocuirea vechiului castel cu un palat somptuos inspirat după arhitectura celui de la Versailles. Așa se face că scara monumentală este prima construită în acest stil în Germania. Când un nou arhitect a încercat să aducă modificări, Lothar Franz a replicat: „scara trebuie să rămână, este invenția și capodopera mea”.

Tavanul din casa scării a fost pictat de Johann Rudolf Byss. Apollo este prezentat ca zeu al soarelui, care luminează cele patru continente, reprezentate pe laturi. Această scara i-a servit drept model lui Balthasar Neumann pentru scara monumentală din Palatul Rezidențial din Würzburg.

Impresionante sunt Sala Grotelor la parter și Sala de Marmoră de la etajul întâi, unde au loc concerte de muzică clasică (din păcate fotografiatul interzis).

Palatul adăpostește peste 600 de tablouri, fiind cea mai mare colecție privată de pictură barocă din Germania. 

Palatul se afla și astăzi în posesia conților de Schönborn. 

Imagini din curtea Palatului

Nürnberg

Nürnberg este cel mai mare oraș din regiunea Mittelfranken (Franconia Mijlocie) din landul Bayern.

Prima atestare documentară a orașului este datată în anul 1050 într-o diplomă dată de împăratul Henric al III-lea, prin care i se acorda femeii iobage Sigena din Norenberc eliberarea din iobăgie pentru a se putea căsători cu un nobil. 

În ceea ce privește numele orașului, „Nor” se pare că provine din germana veche și înseamnă „stâncă”. „Berg” este munte, deci ar însemna „Muntele Stâncos“.

Orașul este străbătut de râul Pegnitz.

Biserica Frauenkirche, închinată Maicii Domnului, a fost construit din ordinul regelui Carol al lV-lea pe locul fostei sinagogi.

Sus se află statuia aurită a regelui Carol al lV-lea, iar în partea de jos se vede balustrada balconului de unde „Christkind” se adresează celor veniți la vestitul Târg de Crăciun din Nürnberg.

Piața Principală din Nürnberg, locul unde se organizează în fiecare an Târgul de Crăciun se află pe teritoriul fostului cartier evreiesc, care are din păcate un trecut înspăimântător.

Aici se afla una dintre cele mai mari și bogate comunități evreiești. În anul 1348/1349, când s-a declanșat o epidemie de ciumă, evreii au fost învinuiți că ar fi provocat-o. Unul dintre motive era faptul că ocupându-se cu cămătăria, multe persoane cu influență aveau datorii la ei, care ar fi fost lichidate prin moartea creditorilor.

Print-un document datat la 16 noiembrie 1349 regele Carol al lV-lea garanta amnistie totală și imunitate juridică cetățenilor din Nürnberg pentru orice violență comisă împotriva evreilor.

La 5 decembrie 1349, după potolirea epidemiei de ciumă, cetățenii din Nürnberg au atacat cu violență cartierul evreiesc, ceea ce s-a soldat cu moartea a 562 de evrei. Imediat după pogrom cartierul a fost ras de pe fața pământului.

„Fântâna frumoasă” a fost construită în anii 1385-1396 din necesitatea de-a aproviziona locuitorii orașului cu apa potabilă Este înconjurată de un gard din fier forjat, iar pentru a se lua apă, se înclinau țevile.

Conform unei legende, maistrul Kuhn, care a construit grilajul, avea o fiică Margret de care s-a îndrăgostit un ucenic de-al său. Când i-a cerut permisiunea să se căsătorească, maistrul l-a refuzat, adăugând: „E ceva la fel de imposibil, ca și cum tu ai face ca inelele de la grilajul fântânii să se rotească!”. Când maistrul a plecat într-o călătorie, ucenicul a realizat un inel din alamă care se poate roti, pe care l-a montat în grilaj. După aceea ucenicul a dispărut fără urmă spre regretul maistrului și mai ales a fiicei sale.

Un al doilea inel rotitor din fier a fost adăugat pe partea opusă a grilajului mult mai târziu, în anul 1902. Unul dintre inelele rotitoare este considerat ca fiind aducător de noroc, dar nu se știe care!

Fleischbrücke peste râul Pegnitz

Într-o perioadă de prosperitate din secolul XVI o parte din populația Nürnbergului își putea permite să mănânce mai bine, chiar și carne de vită, pe atunci un lux, idealul de frumusețe medieval fiind „gras și frumos“.

Terenul nisipos din împrejurimi nefiind adecvat pentru pășunat, vitele erau importate din Ungaria.

Poarta cu boul sculptat, care poartă inscripția în latină „Toate lucrurile cresc și se dezvoltă prin timp, dar boul pe care îl vezi aici nu a fost niciodată vițel”, se află la intrarea în curtea măcelăriei (Fleischhaus), situată la capătul nordic al Podului Cărnii (Fleischbrücke).

Pe cealaltă parte a râului Pegnitz se afla abatorul.

Pielea rămasă după tăierea vitelor a contribuit la dezvoltarea meșteșugului tăbăcăriei.

Tăbăcarii albi (Weißgerber) foloseau minerale, făină și ouă, obținând piei fine pentru marochinărie. Cartierul acestora se afla în partea orașului unde se găsește catedrala Sf. Sebald, centrul său fiind Weißgerbergasse.

Tăbăcarii roșii (Rotgerber) utilizau taninul din scoarța de stejar, producând piei roșcate, mai groase pentru coperți de carte, mobile, etc. Cartierul lor era situat de cealaltă parte a Pegnitzului, unde se găsește catedrala Sf. Lorenz.

În anul 1796, în timpul ocupației napoleoniene, pentru o mai bună orientare, clădirile au fost numerotate. Cele de pe partea cu catedrala Sf. Sebald au primit ca prefix un S, iar cele de pe partea unde se află catedrala Sf. Lorenz au primit un L.

Catedrala Sf. Sebald și casa parohială cu „Erker” din piatră

Sfântul Sebald, ocrotitorul orașului Nürnberg, a fost un pustnic care a trăit în secolul al VIII-lea. Minunile legate de persoana lui sunt consemnate din anul 1070.

A făcut foc din țurțuri, putea lumina din degete, ajutând astfel un țăran să-și găsească vacile pierdute noaptea în pădure. A cerut ca după moartea sa să fie pus pe un car cu boi și boii să fie lăsați să meargă la întâmplare, iar unde se vor opri, acolo să fie înmormântat. Pe acel loc se află astăzi catedrala ce-i poartă numele.

La mormântul lui au început să se facă minuni și credincioșii veneau în pelerinaj să se închine. Aceasta a adus un venit considerabil orașului. A fost canonizat în anul 1425 de către Papa Martin al V-lea.

Este sărbătorit în fiecare an la 19 august.

Doar „Erker”-ul Sacru de la casa parohială era permis sa fie din piatră. Cetățenilor li s-a dat voie să-și construiască numai „Erker” din lemn. 

 Albrecht Dürer, pictor, gravor, matematician si teoretician al artelor s-a născut la Nürnberg în 21 mai 1471 și a trecut la cele veșnice în 6 aprilie 1528 tot la Nürnberg, fiind cel mai renumit fiu al orașului.

Tatăl său era un bijutier venit din satul Ajtós din Ungaria. „Ajtó” înseamnă ușă. El și-a spus „Thürer” (Türmacher), constructor de uși. Fiul său l-a transformat în „Dürer”, conform pronunției locale din Franconia.

Albrecht a fost al treilea dintre cei 18 copii ai familiei Barbara și Albrecht Thürer. Dintre cei 18 doar trei au supraviețuit prunciei, el fiind cel mai mare.

Tatăl său a dorit ca el să învețe meseria de bijutier, dar tânărul Albrecht l-a convins la vârsta de 13 ani cu un autoportret executat cu condei de argint, că este născut pentru pictură. 

Între anii 1490 și 1494 întreprinde prima dintre cele trei călătorii cunoscute. La cererea tatălui se întoarce acasă ca să se căsătoreasca cu Agnes Frey, fiica lui Hans Frey, un prieten al tatălui, care a adus o zestre substanțială de 200 de florini. Din căsătorie n-a rezultat niciun copil.

Nici frații lui n-au avut copii și astfel casa de la poalele castelului a devenit muzeu.

Contemporan cu renumitul Albrecht Dürer a fost Tilman Riemenschneider (1460-1531), care ne-a însoțit prin operele sale în cea mai mare parte a călătoriei noastre. El s-a născut în Heiligenstadt, județul Eichsfeld în Turingia (Thüringen). Când avea 5 ani, familia lui s-a mutat la Osterode am Harz, unde tatăl său a lucrat ca maistru monetar. În anul 1474 Tilman Riemenschneider și-a început ucenicia ca pietrar și sculptor în lemn la Strasbourg. Între anii 1478-1479 și-a făcut călătoriile de calfă prin Suabia (Schwaben), regiunea Rinului Superior, Olanda și regiunea Moselei. La 7 decembrie 1483 a fost admis drept calfă în „Frăția Sfântului Luca“, breasla pictorilor, sculptorilor în lemn și a geamgiilor din Würzburg.

După căsătoria cu Anna Schmidt, văduva unui aurar din Würzburg, a primit drepturile cetățenești ale orașului Würzburg și titlul de maistru meșteșugar. Anna aduce în căsătorie și ferma „Hof zum Wolfmannszichlein” în Franziskanergasse. De acum Tilman Riemenschneider are dreptul să-și întemeieze propriul atelier și să-și ia ucenici. Cu Anna a avut o fiică, Gertrud. După moartea Annei în 1496, s-a recăsătorit un an mai târziu cu Anna Rappolt. Aceasta a murit în anul 1507, lăsându-l cu o fiică și trei fii talentați: Georg (Jörg), Hans și Bartholemäus. Au mai urmat două căsătorii.

Prin talentul și priceperea sa și-a făcut un renume care i-a adus multe comenzi, devenind astfel o personalitate în Würzburg. Din 1504 este ales în consiliul inferior administrativ al orașului. Datorită acestei poziții a deținut funcțiile de maistru constructor, maistru pescar și administrator al bisericii Marienkapelle din Würzburg. De-a lungul timpului a fost ales de patru ori în consiliul superior să reprezinte interesele orașului în fața principilor episcopi.

În 1520/1521 a fost ales primar al orașului Würzburg. În timpul războiului țărănesc, atât el cât și ceilalți consilieri au fost de partea reformelor lui Thomas Müntzer și au sprijinit țăranii împotriva principelui episcop Konrad al ll-lea von Thüngen. După înfrângerea în războiului țărănesc la 4 iunie 1525, conducătorii țăranilor împreună cu Riemenscheider și consilierii simpatizanți au fost prinși, încarcerați și torturați în fortăreața Marienberg. Legenda spune că acolo, în timpul torturilor, i-au fost rupte mâinile. Libertatea și-a cumpărat-o cu jumătate din averea sa. După eliberare n-a mai primit nicio comandă importantă. Doar reparațiile la un altar în Kitzingen sunt documentate. Înfrânt, restul vieții l-a trăit retras la ferma „Hof zum Wolfmannszichlein”, unde s-a stins din viață în ziua de 7 iulie 1531. A fost înmormântat în cimitirul dintre catedrala din Würzburg și biserica Neumünster.

Fiul său din a doua căsătorie, Georg (Jörg), a preluat atelierul. Piatra funerară, care se presupune că a fost realizată de el, a fost descoperită în anul 1822 in timpul unor lucrări rutiere. Hans a plecat la Nürnberg ca sculptor în lemn și Bartlmä (Bartholemäus) Dill s-a stabilit în Tirolul de Sud ca pictor.

În această călătorie am admirat unele dintre lucrările sale cele mai valoroase: Altarul Sângelui Sfânt (Heilig-Blut-Altar) în Rothenburg ob der Tauber, Altarul Mariei (Marienaltar) în Creglingen și monumentul funerar al episcopului Rudolf al ll-lea von Scherenberg în Catedrala Sf. Kilian din Würzburg.

Programul excursiei