Vineri 24 mai 2013

9:00               plecarea punctuală cu autocarul de la parcajul de autobuze „Jägerstraße” din Stuttgart(din Klett-Passage,

                       pasajul subteran de la gară-, ieşirea Kriegsbergstraße şi apoi la dreapta pe lângă Parkhaus Hauptbahnhof)

9:00-10:45    deplasare cu autocarul pe direcţia Heilbronn-Würzburg (circa 140 km)

10:45-11:15  pauză de cafea la popasul autostradal „Würzburg Süd“

11:15-12:30  deplasare cu autocarul la Bamberg (circa 100 km)

12:30-14:00  program de voie (pauză de prânz)

14:00-16:00  vizitarea ghidată pe jos (în două grupe) a centrului istoric al oraşului (turul „Faszination Weltkulturerbe“)

16:00-18:00  deplasare cu autocarul la Regensburg (circa 165 km)

18:00-18:30  instalarea la „Star Inn Hotel Regensburg Zentrum“

18:30-19:00  deplasare pe jos la restaurantul „Regensburger Weissbräuhaus“

19:00-20:00  servirea cinei inclusă în preţ (în afară de băuturi) la restaurantul „Regensburger Weissbräuhaus“

                       (meniu unic de 3 feluri)

după 20:00   program de voie

Sâmbătă 25 mai 2013

7:30-9:30      servirea micului dejun la hotel (bufet) inclus în preţ

9:30-10:00    părăsirea hotelului şi depunerea bagajelor la autobuz

10:00-11:30  vizitarea ghidată pe jos (în două grupe) a centrului istoric (turul „Eine historische Stadt erleben“)

11:30-13:30  program de voie

13:30-14:00  deplasare cu autocarul la Walhalla (circa 12 km)

14:00-15:00  vizitarea templului memorial Walhalla

15:00-19:00  deplasare cu autocarul la Český Krumlov (în Cehia) (circa 240 km)

19:00-19:30  instalarea la Hotel Bellevue (patru stele)

după 19:30   program de voie

Duminică 26 mai 2013

7:30-9:30      servirea micului dejun la hotel (bufet) inclus în preţ

9:30-10:00    deplasare pe jos la castel

10:00-11:00  vizitarea ghidată a castelului Český Krumlov

11:00-14:00  program de voie

14:00-21:00  deplasare cu autocarul la Stuttgart (Jägerstraße) cu două pauze (circa 510 km)

Copil fiind, îmi răsună des în ureche: „să ne cunoaștem patria”.

Ei bine, sub acest motto aș înscrie măcar primele două zile ale excursiei pe anul 2013, organizată de ACOR, sub

îndrumarea/grija și coordonarea familiei Cercasov.

Da, să ne cunoaștem patria în care trăim, așa cum ne-am cunoscut în decursul vremurilor patria în care ne-am născut.

Slogane? Nu cred. E ceva firesc.

Așa cum des am spus-o, avem o patrie mamă și un „vater-land”.

Dar tot atât de adevărat este că trebuie să ne cunoaștem și vecinii, așa că o zi, a treia, am pășit mai la nord-est, pentru o noapte și o dimineață în Cehia. Nu, nu Praga fiind punctul de destinație, ea aflându-se deja pe agendele anilor trecuți, de data aceasta pe traseu aflându-se Český Krumlov .

Autocarul? Clar, plin.

Bună dispoziție? Clar, prezentă.

Bună organizare? Nelipsită.

Șoferul simpatic, vremea…ei bine, cu vremea nu ne-am putut lăuda prea tare deși, vorba d-nului Cercasov, am fugit tot drumul de sub norul de aici sub norii ceilalți, în speranța că „ceilalți” se vor scutura mai greu. Și în mare parte, a ținut mișcarea, căci ne-am putut bucura și de razele soarelui care apăreau atunci când nu te mai așteptai la nimic bun.

Ei, și tot așa, din nor în nor, cu puținul soare prins de noi în buzunar, îmbrăcați serios în luna mai ca pentru un început de aprilie alintat și umbrelă la purtător, am pornit la drum de vineri dimineața cu cafeaua în mână și ochii încă mici pentru ora 9.00, dar cu dorința de o mini vacanță mult așteptată.

Traseele? Păi unde să mergi prin Germania decât acolo unde găsești și voie bună? Și unde găsești voie bună? Precis unde se află și o bere buuuuună…! Ei, nu, glumesc, dar utilul cu plăcutul se împacă des, așa că în cazul nostru am putut împleti istoria cu berea bună, găsite din belșug la fiecare pas făcut prin Bamberg și Regensburg.  

…cam așa suna traseul: Deplasare cu autocarul pe direcția Heilbronn- Würzburg (circa 140 km)…pauza de cafea la popasul autostradal Würzburg Süd; deplasare cu autocarul la Bamberg (circa 100 km)… 

Bamberg. Cum poți cunoaște cel mai bine un oraș? Indiferent de câte locații încărcate cu istorie ai vizita, câte catedrale, care la un moment dat ți se par copiate la indigou, copleșindu-te însă de fiecare dată cu ceva aparte, care te face să crezi că acum o vizitezi pe cea mai frumoasă…, câte grădini, câte stiluri rococo sau gotice ți s-ar repeta sub priviri, ei bine, unui oraș trebuie să-i parcurgi străzile. Să te lași purtat de flerul lor, de privirile locuitorilor, de zâmbetul lor detașat și sătui de atâția turiști care le fură liniștea, de boarea de vânt de sub fiecare copac secular întâlnit ce scrie cu frunzele sale asemeni particulelor de praf depuse pe acoperișurile castelelor, fiecare, limbaj al umbrelor trecute.

Ce căutăm noi în aceste locuri? Ce căutăm noi prin aceste excursii? Ce înseamnă ele pentru noi? Cu siguranță, pentru fiecare în parte, altceva. Pentru unii evadarea din cotidian. Pentru alții interesul pentru geografia locurilor, pentru alții arhitectura fiecărui colț de stradă și a fiecărei clădiri de pe coline, paralelele între nou și vechi, simbioza zilei de azi cu istoria, modernul, magazinele, piețele, oamenii și modul lor de viață, și lista continuă. Pentru alții toate la un loc în amalgamul cunoașterii, a atracției de necunoscut.

Puțin stress există totdeauna, până toți s-au cazat, și-au lăsat bagajele și se liniștesc după un drum lung. Cineva (și știu eu cine!!) trebuie să-i împace pe toți, așa ca atmosfera să fie degajată și chiar eventualele neajunsuri sau neînțelegeri să fie ușor trecute cu vederea. Este firesc. Iar când cazarea este făcută în fiecare noapte în alt loc, stressul se dublează puțin.

Cu toții sunt însă bucuroși, căci în final obiectivul atins este mult mai complex și mult prea interesant. 

Clic, clic!!..clic!! aparatele de fotografiat intră în acțiune, totul trebuie imortalizat, de la bucatele specifice zonei ce stau în farfurii, la porțile mărețelor biserici, la Dunărea ce ne-a însoțit în mare parte a destinațiilor de pe traseu, la istoria ce o întâlnești la fiecare pas.

Măiestria vremurilor, filigrane manuale pentru care astăzi nimeni nu și-ar mai pierde timpul sau mult prea rar… Fiecare colț are și el o poveste, fiecare dală, indiferent dacă este pe drum sau pe fațade.

Dacă în fiecare dintre aceste dale s-ar afla o cameră ascunsă în decursul timpului, ar fi fost atâtea de văzut, de ascultat, de învățat. Ar fi fost însă și mult prea mult pentru capacitățile noastre de acumulare. Așa că ne mulțumim să admirăm cursul râului Regnitz prin Bamberg (parte integrantă a canalului Main-Dunăre) cu podul ei unic și clădirea scăldată în fresce, străjuită de sute de ani de statuia împărătesei Kunigunde, facem câțiva păși în zona micii lagune, retrăim câteva secunde din viața de odinioară a breslașilor cu locuințele lor ce se oglindesc în ape, ghidul explică de zor, parcă și vedem pieile atârnate la balcoane și în nări ne pătrunde izul usturător, gondola venețiană răsărită dintr-o dată dintre trestii și lunecând parcă dintr-o lume paralelă, piețele, castelele, grădinile minuțios calculate…istorii, istorii…

Dunărea ne-a fost mereu aproape sub diverse chipuri și dimensiuni. 

Străbatem verdele spre Cehia trecând prin Regensburg, alt ținut de legende. Aici semnele romanilor le găsești la tot pasul, locuitorii își îngrijesc bogăția timpului. Soarele e jucăuș rău, ne mângâie din când în când obrajii, făcându-i să zâmbească. E frumos și ne simțim bine, regretând puțin că dotarea naturii nu ne-a prevăzut cu o pereche de picioare de rezervă pentru a nu ne opri pașii.

Salutăm Dunărea trecându-i marele pod, autocarul ne așteaptă cuminte, și pornim spre punctul terminus, oprindu-ne scurt în drumul nostru la Walhalla, cu albul coloanelor maiestuoase ce tronează pe umărul pădurii și purtând în sânul ei tone de marmură dăltuită întruchipând în manieră clasică sau modernă chipurile mai marilor oameni ai Germaniei din toate timpurile și din toate domeniile, un sanctuar omagiu dedicat de germani, germanilor ei. 

Drumul ne poartă mai departe spre un loc de basm decupat din cărțile colorate ale copilăriei, unde pășim pe înserat prin poarta seculara găsindu-ne dintr-o dată într-o altă dimensiune. Prima plimbare, pe caldarâmul ce aruncă strălucirile picăturilor de ploaie care tocmai s-au oprit. Cotloane nebănuite la fiecare pas, cafenele, cofetării și baruri aproape tot la doi păși mă fac să gândesc că aici lumea are viață bună și timp. Magazine cu suveniruri ce se repetă.

Reflexe și umbre, întoarcere în timp, lipsește trapul cailor ce trag trăsuri misterioase, foșnetul crinolinelor și pași mici repezi amestecați cu zdrăngănit de armuri.

Český Krumlov ne aruncă discret lumina proiectată pe turnul măreț, lăsându-ne curiozitatea încă deschisă pentru a doua zi, când ghida ne poartă puțin alergat prin labirintul camerelor, salonul mare rămânându-mi în memorie în mod deosebit, cu picturile pereților foarte modern realizate pentru perioada respectivă, în culori vesele și linii clare, reprezentând scene cu multe personaje în parte mascate, imaginea unui arlechin în alb se repeta insistent, observăm umbrele corpurilor minuțios realizate și ne minunam de măiestria artistului. În mijloc o masă mare, întinsă și plină cu fructe proaspete încearcă să ne aducă în realul vremii, așteptând parcă unul sau altul din personaje să coboare de pe pereți și să ia delicat un bob de strugure.

Groapa cu urși de la intrarea în castel ne pune imaginația la încercare, animalele se plimbă plictisite greoi sub aclamațiile vizitatorilor gălăgioși. Clik, Clik, în dreapta, clik, clik în stânga, înainte sau în spate. Se fotografiază din greu. Nimeni nu este speriat de capriciile vremii, nici nu ai avea timp.

O ultima tură ne clarifică poziționarea cartierului istoric între apele Vltavei, soarele mai apare special pentru câteva fotografii de grup, păcat că nu sunt toți aici, până să se adune, norii l-au acoperit iar. Ne uităm la ceas. Se apropie ora de plecare, alergăm prin magazine după vederi și suveniruri, o ultimă cafea, vorbim ceha în limbajul mâinilor, dar plătim în euro. Cafeaua e bună, prăjitura o luăm la pachet, ne-am încălzit puțin, ne mai uităm o dată la ceas, gata.

Autocarul ne așteaptă cuminte. Ne facem inventarul colegilor de scaune. Toți prezenți, nu s-a pierdut nimeni la vecinii cehi, berea neagră luată că amintire va mai fi câteva zile dovada că nu fost un vis. 

 Oboseala ne ajunge, excursia se va continua plimbându-ne pe străzi în vis, filmul se derulează ușor, punctând impresii ce vor rămâne.