Rendez-vous cu Ötzi

Sunt o fiică a mării. M-am născut la malul ei, valurile mi-au format structura și oriunde aș trăi imensitatea o port cu mine, asemenea, culorile ei.

În fața muntelui însă, mă înclin.

Îi recunosc măreția și forța adâncului ieșită la suprafață.

Autocarul toarce iar pe șoselele europene.

A 26-a oară, ritual deja bine cunoscut, derulat când natura este verde, iar florile, în multitudinea lor, își împrăștie darnic parfumul.

Destinația, de această dată, Tirolul de sud, una din cele 5 regiuni cu statut autonom ale Italiei.

Primul popas, Innsbruck – capitala provinciei austriece Tirol.

Atestat documentar dinainte de anul 1187 își datorează numele unui pod păzit de pe Inn (râul care îl traversează), rezultat din combinarea cuvintelor „Inn“ și „Brücke“, adică „Podul Innului”.

Innsbruck a devenit capitala provinciei Tirol în 1429. Ulterior, tot în secolul al XV-lea, orașul devine un centru politic și cultural european, încât împăratul Maximilian I și-a mutat curtea în 1490.

Anii au scris rânduri multe și pe aceste meleaguri, în pagini și arhitectură, în memoria oamenilor, toate lăsate moștenire generațiilor.

Acoperișul Auriu, adosat palatului ducal și decorat cu 2657 plăci de cupru aurite în foc, de unde împăratul dorea să vadă spectacolele, competițiile și alte manifestări ce aveau loc în piața din fața clădiri; Hofkirche, Palatul Hofburg, străzile orașului vechi, dar și masivele muntoase care îl străjuiesc, atrag an de an mulțime de turiști, mai ales iarna când pistele schiorilor sunt pline de activitate. Să nu uităm că Jocurile Olimpice de Iarnă au găsit de două ori, 1964 și 1976, bune gazde aici.

Am reușit să urcăm în Turnul vechii primăriei, unul din simbolurile orașului, de unde panorama răsplătește pe deplin cele 148 de trepte urcate. Am salutat cele 28 de statui din bronz care flanchează în mărime naturală mormântul gol al împăratului Maximilian I, am fotografiat Acoperișul Auriu, ne-am plimbat printre case vechi cu fațade împodobite, am admirat luciul apelor grăbitului Inn, am inspirat aerul răcoros și curat.

După-amiază târziu am pornit mai departe, la drum.

Regiunea autonomă Trentino-Tirolul de Sud este la rândul ei împărțită în două, nord și sud.

O istorie tumultoasă și-a lăsat amprentele pe aceste locuri, zona trecând repetat prin diverse apartenențe austriece și italiene, fiecare însă aducând un plus acestor locuri.

La Bolzano nu am ajuns fără un scop. Ne așteptă cuminte, ca și acum 5000 de ani, Ötzi.

Până să ajungem însă la întâlnirea aranjată, ne-am adăpostit sub „urechile“ Elefantului, de fapt hotelul cu acest nume, care denumire își are și ea o poveste a ei, rămânând ca simbol pentru regiune.

Orășelul în care ne-am oprit pentru cazare, Ora/Auer, asemenea întregii zone, o oază de verdeață între coloanele catedralei muntoase.

Acești munți, lamele perfecte înșiruite vertical, cu coame înzăpezite în depărtare, fascinează.

Aerul curat, străzile dimineața și seara neobișnuit de liniștite, parfumul dulce al florilor, livezile de meri care parcă nu se mai sfârșesc, munții umbriți la apus de versantul opus, curgerea agitată și neobosită a râului Etsch/Adige. Ai crede, văzând întinderea de vii și livezi de meri, că locuitorii nu își astâmpără aici setea decât cu vin și suc de mere. La câte-un capăt de șir de meri, tronează tufe de trandafiri mari și divers colorați sau garduri vii din iasomie stea.

Și munții…ah, Dolomiții bătuți de vânturi și ape, cu formele lor marțiene, având decor pe ici și colo câte-un smoc verde…
În aceste zile, parcă totul gravitează numai în jurul lor.

Bolzano/Bozen din cabina telefericului nu pare un oraș mare.

Încărcat de tensiunile istorice, de jocul puterilor în a ceda/prelua teritoriile statelor în urma războaielor, se prezintă ca o contopire de valori culturale și sociale. Regăsești acest aspect la tot pasul, în arhitectură, în gastronomie, pe străzi, în magazine.

Bolzano, la prima vedere, l-aș caracteriza prin „comunicare“, „dialog“.

Așa cum străzile înguste comunică peste tot cu străzile paralele prin ganguri lăsate între case.

Așa cum pretutindeni găsești denumirile inscripționate în două limbi, germană și italiană, uneori chiar în trei.

Așa cum oamenii pe stradă, chiar dacă au rădăcini italiene, înțeleg germana și te îndrumă la nevoie. Ei, bine, șoferii unor autobuze s-au uitat lung la mine când m-am adresat în germană, vânzătoarea de la brutărie, idem. Dar am găsit mereu pe cineva care să mă îndrume dacă am spus clar și corect ce vreau.

Ghida ne-a explicat că zona este recunoscută că având 3 limbi oficiale, în instituțiile publice nu ești angajat dacă nu dai proba la germană, italiană și ladină. Cea din urmă fiind reprezentată de locuitorii vechi care au trăit/trăiesc în sate izolate din munți.

Am aflat însă că deși turistul vede numai partea armonioasă și respectoasă a lucrurilor, între cei de origine italiană și cei de origine germană există în continuare un procent de încordare, fiecare argumentând cu propriile cunoștințe și simțiri. Tirolul este o atracție turistică și la o populație de puțin peste jumătate de milion, economic, la aproape 30 de milioane de înnoptări, turismul aduce o importantă bunăstare financiară zonei.                                         

Da, am ajuns punctuali la întâlnire. Cu siguranță ne așteptă de peste 5000 de ani să îi admirăm botinele blănoase mărimea 38, arcul cu săgeți (nu toate pregătite), cu mantia din piei de oaie și capră în două culori, cu căciulă de blană de urs și la cei 45 de ani ai săi, cu cele 15 grupuri însumând 61 de tatuaje pe tot corpul. Cercetările au descoperit că hainele, tolba, încălțările au fost realizate din 5 specii diferite de animale.

Se presupune că tatuajele după poziționarea acestora ar fi fost în scop medicinal. O fi avut și el artrită…și alte cele…că doar oameni suntem cu toții…oricum, trebuie să fi fost procedură foarte dureroasă, sper să îi fi fost de folos. De murit a murit în luptă, se mai spune că este primul caz de crimă cunoscut în istorie și…neelucidat.

Mumia am putut-o saluta printr-o fereastră mică, pe rând, ca la pelerinaj, cuminți.

Cei care l-au eliberat din ghețarul Alpilor italieni in 1991, neștiind despre cine era vorba, nu au fost prea delicați, l-au lăsat fără un șold, așa că este prezentat pe spate, cu partea întreagă vizibilă.

Genetic, strămoșii lui au trăit în Anatolia, de unde putem deduce încă o dată că populația de astăzi a globului, genetic, este foarte complexă.

L-am părăsit pe Ötzi cu toate informațiile pe care muzeul unic le pune la dispoziție, poate puțin gânditori, căci, încălzirea globală ne mai poate aduce și alte surprize conservate ale planetei.

Nu se poate spune despre niciun oraș că poate fi cunoscut într-o zi. Dar am simțit, am văzut pe viu, am palpat, am degustat, am respirat, altfel. Și chiar dacă în amintire nu ne vă rămâne fiecare pas al acestor zile, am rămas cu un sentiment și cu niște cunoștințe în plus, care ne fac să înțelegem lumea, măcar puțin mai bine.

În drumul spre casă, mai avem un popas. Și pentru câteva ore ne-am amestecat cu „lumea bună“, care se reface în minunatul oraș/stațiune Merano.

Se pare că este o concurență între Bolzano și Merano, care oraș este mai frumos. Deși este greu de comparat, fiecare își are frumusețea și particularitățile sale.

Merano se mândrește cu termele, cu parcul plin de vegetație rară de-al lungul celor două maluri udate de râul Passer, cu apele-i repezi și cristaline. Passer oferă un ideal loc pentru concursuri de canoe. Merano este ca o bijuterie ascunsă între piscuri, unde platanii și florile exotice se simt ca acasă. Castele și vile presărate pe înălțime, fresce pe pereții orașului vechi, fac concurență malului opus cu termele și vegetația umbroasă. Un oraș pentru toate gusturile și vârstele.

Aici populația vorbitoare de germană-italiană este de aproape 50%-50%.

Trei zile trec mult prea repede când ai la picioare atâta frumusețe.

Iar autocarul își cunoaște bine programul, este timp de întoarcere, vom reintra în cotidianul știut, bucurându-ne că am adunat și de această dată un buchet mare și frumos de amintiri, că s-a râs și s-a glumit, că s-a cântat și ne-am recreat activ, că am fost împreună.

Pentru a 26-a oară, mulțumim ACOR/Asociația Cetățenilor Originari din România că a făcut și în acest an posibil, mulțumim familiei Vadim și Rodica Cercasov că ne-au adus iar în locuri deosebite cu același interes și bună dispoziție!

Să vă dea Dumnezeu sănătate, putere și să ne putem bucura împreună și la jubileu, a 30-a oară!

Daiana Matieș

Stuttgart, mai 2025