Excursia din anul 2012

Luxemburg – Trier – Valea Rinului

Jurnal de călătorie

de Daiana Matieș

    „Luna mai are, la sfârşitul ei, de regulă, câteva zile cu soare. Să sperăm că vor fi ale noastre.“ Așa îmi vorbea la urcarea în autocar președintele Asociației Cetățenilor Originari din România (ACOR Stuttgart), domnul Vadim Cercasov. Iar acum, după ce ne-am întors, pot afirma că, și dacă ar fi fost să fie comandate nu ar fi fost mai frumoase.

    25-27 mai 2012 excursia anuală a asociației, de această dată pe o rută ce ne întoarce până în perioadele romane ale istoriei: Luxemburg, Trier și Valea Rinului.

    Primul popas, orășelul Annweiler am Trifels care se remarcă prin centrul său păstrat în foarte bune condiții, ca acum sute de ani, cu moară încă în funcțiune, pusă în mișcare de o apă curgătoare ca de cleștar în care neobișnuite alge se lasă parcă pieptănate de curgere, asemenea pletelor unei domnițe. Un soare dulce cu un vânt puțin prea jucăuș ne-a împins de la primul popas al zilei de cafea/înghețată.

    Pornim mai departe pe drumurile ce străbat munții nu prea înalți, numiţi Pădurea Palatinatului, trecând Mosela către cea de-a doua destinație de pe lista excursiei.

    Aflat pe platoul stâncos înconjurat de văile adânci ale râului Alzette și ale afluentului acestuia Petrusse, ne găsim înainte de apusul soarelui la Luxemburg. Împărțiți în două grupe ghidate, ni se permite timp de câteva ore să încercăm a trăi vibrația unui oraș-cetate, oraș multicultural, în care peste 60% din populație sunt străini, (pe străzi se aude vorbind franceză, portugheză, germană, luxemburgheză), împletire impresionantă de tradiție și modernitate, de nou și vechi. Cu terase și ruine (cele mai vechi ruine datează din perioada celtică – sec. 2 î.C.) dar și cu clădiri noi, impozante ce adăpostesc muzee, instituții sau parte din sediile administrative ale Uniunii Europene, Luxemburgul ne cucerește cu o atmosferă deschisă și prietenoasă. 

    Autocarul care ne așteaptă cuminte într-o mică parcare centrală, ne-a îmbarcat încă o dată și, încet, cu soarele în stânga noastră pornim mai departe, prin Marele Ducat de Luxemburg, pe malul Moselei spre Trier.

    Pentru Trier am avut mai mult timp, aici fiind și locul unde s-a înnoptat. I-am putut colinda străzile la lumina felinarelor, în bătaia blândă a razelor soarelui, i-am traversat catacombele la terme, la amfiteatru sau în pivnițele celebrelor vinuri astăzi mai mult amintire.  

    I-am putut înțelege parte din existentă, i-am comparat arhitectura perioadelor istorice, i-am gustat vinurile, i-am ascultat muzica festivalurilor stradale, i-am retrăit vremurile romane într-o prezentare teatrală inedită interactivă în catacombele termelor, i-am colindat ruinele, ne-am lăsat mângâiați pe culmi în parte rânduite cu viță de vie, de parfumuri de salcâmi, iasomie și trandafiri.

    I-am călcat pragul Domului cu măreția sa, unde se află depusă presupusa „Cămașă a lui Isus“, am intrat între zidurile Porții Negre (sau „Poarta lui Marte“) singura rămasă până în zilele noastre în picioare și realizată din blocuri de piatră zidite fără mortar; ne-am minunat de tehnica de construcție a Bazilicii lui Constantin (aflată în patrimoniul cultural mondial UNESCO din 1986 împreună cu Biserica Maica Domnului și Porta Nigra), având grosimea zidurilor de 3 m și tehnica ingenioasă pentru acea vreme de încălzire a încăperii prin podea…

    Dacă în antichitate era considerat a 2-a Romă, Trierul a rămas un loc al turiștilor și al istoriei, fără pretenții administrative. Locuitorii însă își iubesc orașul și asta se vede, se simte în detalii.

    Călătorului îi șade bine cu drumul și astfel, în cea de-a treia zi am pornit mai departe, lăsând în urmă o zonă căreia în suflet simțim că i-am rămas puțini datori, ca de altfel tuturor locurilor vizitate.

    Următorul punct, Platforma Lorelei, pe Valea Rinului la Kilometrul 555.

    Există mai multe legende ale frumoasei.

    Într-una din ele, ea este descrisă ca fiind o tânără blondă cu părul foarte lung care își pieptăna cosițele cu un pieptăn de aur cântând atât de fermecător încât pescarii nu mai erau atenți, pierzându-se în apele învolburate.

    Legendă sau adevăr, trebuie spus că acustica acestei zone este deosebită. Și de acest lucru ne-am convins la auzul trilurilor unei păsări care nu numai că se apropiau de oameni pe crengile arborilor cântând cu pieptul rotunjor, dar sunetul era de o tonalitate aparte, cum nu am mai auzit până acum. Să fi fost sufletul frumoasei Lorelei ce intră nevăzut în pieptul păsărilor de aici?

    Oricare ar fi adevărul, rămâne un loc deosebit, cu o priveliște unică, loc ce merită pe deplin atenția drumeților.

    O salutăm pe Lorelei (de data aceasta numai pe cea sculptată în piatră) și ne îndreptăm cu autocarul spre o localitate mică și pitorească pe malul Rinului, numită Sankt Goarshausen.

    De aici pornim într-o aventură pentru 3 ore îmbarcați pe un vapor luând direcția sud, spre cursul superior al fluviului, savurând aerul și apa dar mai ales șiragul castelelor presărate de-o parte și de alta a văii.

    Vremea a ținut cu noi și de această dată. Soarele mai intra puțin în nori, lăsându-ne să nu ne topim în arșița de pe punte. Vapoare, bărci, ambarcațiuni de toate modelele, culorile, mărimile străbat Rinul în sus și-n jos, o arteră foarte circulată, dar fără aglomerări sau blocaje.

    Timpul s-a scurs fără să gândim și iată-ne ajunși la orășelul Rüdesheim pe care îl găsim în straie de sărbătoare. Cum ceasurile alergau pe lângă noi fără să ne întrebe, nu am mai avut timp nici de muzeul vinului, nici de cel al coniacului din zonă, băuturi renumite de sute de ani. Parte însă dintre noi, mai curajoși, s-au organizat rapid și au reușit să se plimbe cu telegondola, împărtășind apoi și celorlalți cât de frumos se vedea de sus Rinul, orășelul, dealurile pline de vie. Ceilalți nu au avut mult de pierdut, căci pitorescul străduțelor aglomerate i-a mai întors pentru ultima oară în această excursie în atmosfera de altă dată, plină de parfumuri aparte.

    De aici drumul spre casă l-am parcurs iar în autocarul cel cuminte care ne-a însoțit de-aproape pe tot parcursul.

    Unde vom merge la anul?

    Hmmm…încă nu se știe. Dar nu poate fi decât așa cum familia Cercasov ne-a obișnuit de ani, adică „Excelent!“ și cărora le mulțumim și pe această cale pentru grijă, efort, bun gust, organizare, informații și atmosfera deosebită pe care o creează acolo unde se găsesc.

    Acest articol a fost deja publicat pe pagina www.onlinereflect.eu, cât şi în ziarul „VOCEA TA“, anul 3, nr. 18 (iunie-iulie 2012), pagina 13.